The end;

Oh, iubiții noștri ani de liceu.

Se spune că anii de liceu sunt unii dintre cei mai frumoși. Ce-i drept, ai nevoie de puțin noroc pentru asta. Îți trebuie puțin noroc pentru a lua hotărârea potrivită, iar în funcție de cât de mult ai muncit să alegi liceul în care să te poți simți ca acasă și în care să îți poți petrece cu mândrie următorii 4 ani. Pentru ce altceva ne-am pregătit în școala generală dacă nu pentru această perioadă? Odată ce te simți mulțumit, în primul rând față de tine, că ai ajuns în locul potrivit, o să constați că restul problemelor se vor rezolva de la sine. Nu contează media de admitere a liceului sau promovabilitatea la bac, contează doar să ai acel sentiment de apartenență. În cazul meu, având posibilitatea să intru la orice liceu din București, n-am ezitat deloc când am completat fișa de înscriere. Am pus pe primul loc Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. Încă de la început am simțit că acesta este locul în care mă voi simți cel mai bine, iar acum, nu regret nicio decizie. Aici m-am simțit în siguranță, m-am simțit confortabil să-mi găsesc noi prieteni, în primul rând pentru că am avut încredere în mine, dar și în viitorii colegi.

După atâta timp, trăiesc unul dintre singurele momente în care nu aștept cu nerăbdare următoarea etapă, cum simțeam la sfârșitul școlii generale. De data asta mi-am ales singur drumul, liceul și viața din timpul acestuia și nimeni nu mi-a stat în cale să fac ceea ce simt mai potrivit. De data asta nu mai am nicio constrângere de care aș vrea să mai scap, doar motive pentru care aș vrea să rămân. Nu că gândul la facultate ar fi puțin înfricoșător, pentru că este cel puțin încărcat de curiozitate, ci pentru că în acești ani am trăit cel mai frumos.

Am crescut atât de mult în acest timp încât nici nu mă mai recunosc în bobocul timid de 15 ani de la începutul clasei a IX-a. Am trăit atât de multe în acești 4 ani și am învățat din fiecare ocazie pe care am avut-o și din fiecare greșeală pe care am făcut-o, chiar dacă pe unele dintre vini a trebuit să mi le asum de două sau de trei ori până să-mi intre în cap. Și da, am greșit foarte mult, pentru că doar așa am știut să trec mai bine prin nodurile vieții. Am cunoscut mulți oameni frumoși, oameni fericiți sau triști, oameni diferiți și cu povești seducătoare, oameni pe care îi admir și oameni pe care îi iubesc. M-am plâns de fiecare zi încărcată și de fiecare dimineață devreme, dar am profitat de orice noapte nedormită, în care am dansat până dimineața, am privit stelele întins pe spate lângă prietenii dragi sau am scris la proiectul ăla pe care nu l-am început decât cu o zi înainte de termenul limită. M-am chinuit când a fost momentul, mi-am dat silința când nu am avut altă scăpare și mi-am îndeplinit datoriile ca să ajung până în acest moment, când nu mă mai pot plânge de nicio temă pentru liceu. Le-am terminat pe toate.

Dar când o să mă gândesc la acești ani nu o să-mi aduc aminte neapărat de orele de la școală, chiar dacă unii profesori mi-au câștigat toată admirația. O să-mi amintesc de acele zile călduroase în Cișmigiu. Oh, și de grădina de lângă șahiști în care ne adunam să repetăm pentru parada de Ziua Europei. Sunt sigur că o să mă gândesc nostalgic și la ziua de 9 mai, pe care, 3 ani, am trăit-o atât de intens. O să-mi aduc aminte și de repetițiile pentru balul bobocilor, de toate proiectele pentru care m-am agitat cu atâta entuziasm, de plimbările cu barca, primăvara, dar și de târgul de Crăciun, unde beam vin fiert în fiecare iarnă. Și toate cafenelele din jur, unde am învățat gustul unei cafele preparate cu grijă pentru elevii obosiți. O să-mi fie dor de toate drumurile care trec pe aici, fie dimineața, fie într-o seară rătăcită. Cel mai mult o să-mi lipsească curtea liceului unde ne întâlnim cu toții, în fiecare pauză. Mă rog, ne întâlneam, la trecut. Joi am petrecut ultimele pauze împreună.

Oh, iubiții noștri ani de liceu.

Și ce zile pline, dar și ce nopți albe am avut. Câți prieteni mi-am făcut, dar și câți prieteni am pierdut. Totul într-un echilibru ce pregătește din timp acest moment de rămas bun. Liceul m-a primit cu drag, ca o a doua casă, și m-a protejat cum a știut mai bine. M-a învățat din experiența generațiilor trecute și, până la urmă, pot zice că m-a pregătit pentru obstacolele ce vor urma de acum înainte. Poate că nu m-a învățat atât de multe prin materiile studiate, dar n-am nicio îndoială că a reușit prin momentele trăite, fie ele amintiri frumoase sau chiar și mai puțin plăcute.

Vă ador pe toți cei cu care am reușit să țes o amintire cât de mică a vieții de liceu. Chiar dacă n-am apucat să ne cunoaștem atât de bine sau, din contră, povestim în fiecare zi, îți mulțumesc că ai fost acolo! De abia aștept să te revăd, să văd ce mai faci și pe unde ai mai umblat, ce povești mai ai de spus și ce amintiri ți-ai mai făcut. Dar până atunci, baftă la examene și la admitere! Ai grijă de tine și ne auzim curând.

Îți mulțumesc!

Poze realizate de Andrei Radu.