Thank you, 2017

Best nine of instagram 2017

 

2017 a fost un an cu adevărat plin, iar toate oportunitățile pe care am avut plăcerea să le împărtășesc online sunt mărturiile acestui lucru.

Am avut 365 de zile pline fie de momente de neuitat și de fericire, fie de stres și de emoții, zile trăite intens alături de cei dragi ori pe cont propriu, departe de casă sau chiar pe canapeaua din living. Totul a fost într-un echilibru între bune și rele, astfel încât la final m-am putut bucura de fiecare picătură de entuziasm.

Au fost o nenumărate motive pentru care să mă bucur și să fiu recunoscător, însă trei dintre ele îmi sunt mereu în minte când mă gândesc la anul 2017. Acestea au avut un impact destul de apăsat asupra mea, iar toate sfaturile pe care le-am primit pe parcurs au fost adevărate lecții de viață.

 

Blogul

Curând acestă platformă împlinește primul an de existență, iar eu sunt la fel de entuziasmat ca în prima zi. În continuare încerc și îmi doresc să dedic cât mai mult timp și energie acestui hobby. Faptul că am unde să îmi scriu gândurile îmi aduce de multe ori zâmbetul pe buze, fie pentru că am reușit ă strâng curajul să scriu, fie pentru reflexiile celor care citesc. Datorită blogului am învățat să fiu răbdător, iar această însușire acum o aplic în orice situație.

Primul shooting exclusiv pentru blog. Vezi articolul aici.

Călătoriile

Anul acesta am ales să schimb biletele de concerte cu cele de avion și probabil aș mai face același lucru și data viitoare. Cele mai bune povești încep atunci când străbat la picior străzile unui loc complet nou, călătoriile fiind una dintre cele mai frumoase parți ale acestui an. Un singur continent, 5 țări, 7 orașe, zeci de prieteni noi din întreaga Europa și nenumărate amintiri frumoase și experiențe grozave, care se regăsesc, în mare parte aici.

Ce se petrece în Verona, ar trebui să rămână în Verona. Una dintre cele mai reușite experiențe de couchsurfing. Vezi articolul aici.

Facultatea

În prima jumătate a anului m-am concentrat mai ales pe pregătirea pentru admiterea la facultate, iar acest lucru a însemnat multe weekenduri petrecute în casă. Chiar dacă la început eram destul de speriat de ceea ce înseamnă să fii student, după aproape un semestru la facultate mi-am dat seama cum este cu adevărat să faci ceea ce îți place. Fiecare zi este extenuantă, însă tot efortul îmi aduce extrem de multă satisfacție, iar acest lucru mă motivează să continui cu tot ceea ce fac.

Startul petrecerii de după admiterea la medicină.

 

Chiar dacă nu am așezate pe hârtie toate obiectivele ultimului an, acum când am pus punct listei cu realizări sunt mai mult decât recunoscător pentru toate poveștile pe care pot să le spun mai departe. Nici anul acesta nu o să îmi fac nicio listă, ci o să las lucrurile să mă surprindă pe măsură ce se petrec. Eu cred destul de tare în conceptul că atragi ceea ce îți dorești, dar nu îmi doresc să grăbesc în vreun fel mersul normal al lucrurilor sau să mă frustreze planurile care nu se materializează. Vreau să mă bucur de prezent și să continui să postez din plăcere, fără să fiu împins de la spate de un scop anume în afară de pasiunea pentru ceea ce scriu.

 

Îți sunt foarte recunoscător că mi-ai citit gândurile în ultimul an și sper să ne revedem și în 2018. Îți mulțumesc pentru fiecare swipe up și fiecare punct de vedere împărtășit.

Un an nou cât mai productiv și plin de aventuri!