Runaway

Când editam pozele astea visam cu ochii deschiși la călătorie, iar acum, că le privesc din nou, mă gândesc ce frumos ar fi să plec pe undeva, oriunde.

Este în sfârșit destul de cald încât să nu mai fac poze cu degetele înghețate și să pot arăta cât mai bine fără să tremur de frig (!!!!). Așa că am profitat de această zi oarecum călduroasă și am ieșit într-o mică aventură cu prietena mea, Kiki, omul din spatele camerei, cu mașina pe un drum care nu am idee unde ducea, alături de aparatul pregătit pentru câteva poze.

Primăvara de abia a venit și odată cu ea încolțesc toate ideile de plecare, călătorie și aventură. Dar nu și în cazul meu. Eu trebuie să rămân pe locul meu și să aștept. Probabil următoarea mea ocazie de a pleca va veni de abia prin luna august, după examenul de admitere. Așa că n-am altă variantă decât să mă mulțumesc cu orice mică plimbare într-un loc diferit de casă sau de liceu și să profit cum voi putea mai bine de vremea frumoasă.

Acest pulover este unul dintre suvenirele din Stockholm și sunt foarte încântat că l-am achiziționat. Am ales galbenul, o culoare atât de puternică și îndrăzneață, care reușește să îmi aducă aminte de oamenii frumoși din Stockholm și de entuziasmul cu care m-am plimbat pe străzile orașului. Galben, ca să reprezinte tinerețea și fericirea acestei perioade.

Acum, luându-mi gândul de la această escapadă imaginară, mă întorc la biologia mea și vă las cu pozele de mai jos.

Toate fotografiile au fost realizate de Cristiana Nuță pe care o poți găsi aici. Amândoi așteptăm cu nerăbdare părerea ta!

 

Sweater WEEKDAY, Denim Jacket PULL&BEAR, Jeans H&M, Watch DANIEL WELLINGTON

Related Posts

Privacy Preference Center