Prima sesiune

Prima întrebare care îmi venea în minte atunci când auzeam aceste cuvinte era cât de grea poate să fie o sesiune? Nu există un răspuns general valabil la aceasta, dar probabil niciun student nu o să îți spună că este ușor. Până la urmă, nicio mare bucurie nu vine fără efort.

Acum, pentru că am trecut prin prima sesiune, cred că în sfărșit mă pot numi student. De altfel, cred că este timpul să mai scriu câte ceva despre cum mi se pare UMFCD până acum.

Dacă ar fi să mă uit înapoi aș putea spune că semestrul a trecut mai repede decât mă așteptam. Deși la finalul fiecărei zile reușeam să ajung acasă extenuat din cauza unui program destul de haotic, cu zile care începeau și se terminau la ora 8, acest tip de oboseală nu se compară cu ceea ce a urmat în sesiune. Partea bună din timpul anului este aceea că nu există presiunea unui examen. Deși cursurile neînvățate nu ar trebui să se adune, după ce am trecut prin acest semestru pot spune că nu este neapărat o urgență să fii la zi chiar la toate materiile. Astfel, de-a lungul semetrului am găsit timpul și energia necesară pentru a ieși la o cafea bună sau pentru a sta până dimineața în club. Până la urmă bănuiesc că nu sunt singurul care se bazează pe faptul că sesiunea este pentru a recupera nopțile pierdute în oraș din timpul anului. Din păcate, această libertate nu poate fi simțită și în timpul sesiunii, când regulile jocului se schimbă puțin. În timpul sesiunii nu mai ai cursuri, iar tot timpul de care dispui în acele 30 de zile de sesiune o să îl consumi învățând.

Pentru mine și pentru toți colegii de la facultate, primele examene ne-au așteptat imediat după vacanța de iarnă. În frunte au fost lucrările practice, respectiv presesiunea, iar toată agitația provocată de acestea s-a menținut apoi și în sesiune, de la jumătatea lui ianuarie până în a doua săptămână a lunii februarie odată ce a început vacanța intersemestrială.

Chiar dacă sesiunea propriu-zisă a durat doar o lună, această pre-sesiune încărcată de examene practice nu a fost lipsită de bătăi de cap. Poate că numele „practic” ar trebui să se refere la ceva ce se poate aplica concret în viața reală, dar majoritatea acestor examene au fost teoretice, de sinteză ori grilă. După părerea mea, pre-sesiunea este cu mult mai stresantă decât sesiunea în sine prin simplul fapt că pe lângă timpul dedicat învățatului, trebuie să ții pasul și cu cursurile rămase, iar în unele zile se poate întâmpla să ai și trei examene unul după altul. Pe lângă asta, depinde și de profesorii conferențiari (de la curs) sau de cei de la lucrările practice de cât de ușoare o să îți fie aceste două săptămâni. Ceea ce m-a ajutat și mai târziu a fost faptul că în această perioadă am reușit cumva să îmi intru într-un ritm de învățare constant. În mare parte, notele din această pre-sesiune, de altfel destul de mari, nu prea sunt luate în considerare pentru nota finală ori ponderea lor este foarte mică. Singurul lucru de avut în vedere este acela că aceste examene trebuie să fie promovate pentru a putea intra la examenul mare, altfel pornești direct cu o restanță pentru materia respectivă.

Fără a lua în calcul colocviile și examenele practice, în această sesiune am avut în total 7 mari examene (unele mai ușoare și altele cu adevărat cumplite): anatomie, biochimie, biofizică, marketing, psihologie, genetică și elemente juridice. Astfel, o săptămână de sesiune are 2 examene, ceea ce înseamnă un număr de 3-4 zile între teste pentru învâțat. Uneori timpul pare insuficient pentru a înghesui cele 300 de pagini din materia din timpul anului, dar în niciun caz nu ar trebui să lași acest lucru să te descurajeze.

As expected, medicina nu este deloc o facultate ușoară, mai ales când îți auzi prietenii de la alte facultăți că au doar 2-3 examene pe sesiune. Chiar și așa, atâta timp cât gâsești pasiune și motivație în ceea ce faci, vei găsi mereu energie să continui.

„Studentul fără restanță e ca ușa fără clanță”

Nu știu cine a spus asta prima dată, dar cert este că în ultima lună am auzit destul de des aceste vorbe și pe deasupra le-am folosit și eu. Până acum am avut noroc, însă după primii trei ani de facultate cred că este aproape imposibil să fie un student care să termine fără nicio restanță.

 

Vezi aici primul articol despre UMFCD.

//winter postcard//