New Year’s Eve 2018

Îmi aduc aminte că în prima zi din 2017 mă aflam tot pe aceeași canapea pe care mă aflu acum, stând cu prima pagină a blogului proaspăt deschis în față, bucurându-mă că în sfârșit am terminat toate aranjamentele și așteptând cu nerăbdare să îl împărtășesc și cu voi. Acum, după un an, pregătesc deja al 40-lea articol, iar timpul mi se pare că a trecut atât de repede.

Este al 3-lea revelion la Sinaia care ne-a prins împreună și ar fi fost păcat să plecăm din acest loc plin de amintiri fără câteva poze la castel. De când ne petrecem trecerea dintre ani în Sinaia am format niște tradiții în jurul celor câtorva zile, de aceea acest loc ne este atât de drag. Dacă plimbarea din primul an de la Castelul Peleș a fost spontană, în următorii ani am decis să o facem în fiecare zi de 31.

Am ajuns într-un punct în care nimeni nu își mai pune problema unde sau cu cine să își petreacă revelionul. Indiferent de ce s-ar întâmpla în anul respectiv, mereu ne distrăm cel mai mult și cel mai bine în casa de la Sinaia. Pe lângă un loc în care venim pentru a sărbători, Sinaia a devenit un punct de plecare pentru majoritatea planurilor ale anului ce urmează. Aici iau naștere discuțiile despre viitor, despre facultate, despre vacanțe și despre alte proiecte dragi nouă. Le sunt recunoscător prietenilor mei, care creativi fiind și interesați de domenii diferite, mereu mă încurajează, mă inspiră și mă ajută să îmi materealizez gândurile. Chiar și de această dată, indiferent de condițiile nepotrivite sau oricât de frig a fost și oricât de „stridenți” am părut pe lângă turiști, ei m-au sustinut și au fost de acord să îmi facă damblaua.

 

Related Posts

Privacy Preference Center