Electric Summer

Parcă de abia a început vara aceea mult așteptată și am ajuns în finalul lunii iulie. Nu sunt sigur unde s-a dus aproape o luna de zile. Timpul pare că trece mult mai repede de la an la an, iar vara este din ce în ce mai scurtă. Nici nu mai avem timp nici pentru toate festivalurile, petrecerile, călătoriile pe care ni le dorim, dar nici de practică sau de un job de vară. Sigur, dacă nu reușim vara asta, poate vara următoare o să avem timp de toate, și tot așa în fiecare an. Dar dacă tot avem de ales, ce ne-ar face mai fericiți?

Dacă responsabilitățile nu pot fi evitate, măcar distracția ar trebui să fie exact pe placul nostru. De aceea, după ce nu mai ai nimic nou de încercat, probabil vei putea număra pe degetele de la o singură mână locurile în care ai vrea neapărat să te întorci. Pentru mine, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii este cu siguranță Electric Castle. Nimic nu se compară cu poveștile pe care le-am trăit de-a lungul timpului la Bonțida. Cu atât mai mult cu cât acestă legătură pe care o simt față de Electric Castle se datorează și faptului că ediția din 2014 a însemnat pentru mine prima călătorie în afara Bucureștiului, fără părinți și fără responsabilități, dar și unul dintre primele festivaluri la care am participat vreodată. Deși pe vremea aceea nici nu împlinisem 16 ani și poate eram mai ușor de impresionat, toate gândurile bune se confirmă an de an și amintirile frumoase rămân întipărite pentru totdeauna în memorie.

De câțiva ani Electricul a devenit unul dintre cele mai dragi festivaluri, iar când familia EC mi-a oferit o invitație m-am simțit onorat. Cu toate că nu mi-au cerut nimic la schimb, simt nevoia să împărtășesc câteva motive pentru care, indiferent de condiții, mă voi întoarce an de an la Electric Castle atunci când voi avea ocazia.

1. Locul

Pentru mine, un festival în mijlocul orașului își pierde jumătate din farmec. De aceea, Bonțida, comuna în care are loc Electric Castle și care este la vreo 30 de km de Cluj, îi oferă festivalului cadrul și contextul potrivit. Unul dintre lucrurile pe care le apreciez cel mai mult aici și pe care cu greu îl poți simți în altă parte este acela că, odată ajuns în Bonțida, te poți deconecta complet de cotidian, de oraș, de agitație și de alte griji, căci de restul se asigură oamenii frumoși de la Electric Castle.

Imediat ce îți pui brățara pe mână și treci de porțile festivalului, parcă pășești într-o altă lume, cu propriile regului (vezi aici) și cu chef de distracție. Nimic nu te mai ține legat de problemele de acasă și nimic nu îți poate strica weekend-ul prelungit.

2. Oamenii

Poate o fi datorită faptului că suntem atât de departe de București, unde agitația capitalei ne-a obosit pe toți, sau poate oamenii de aici chiar vin cu mai mult entuziasm la acest festival, însă peste tot în jurul tău vei găsi doar oameni simpatici, cu zâmbetul pe față și cu multă bună dispoziție. Fie că e vorba de persoana lângă care dansezi, fie un voluntar sau chiar persoana care te servește la food courturi, fiecare este gata de distracție.

3. Ploaia

Nimic nu se compară cu ploaia care cade neîncetat, în timp ce pe fundal se aud piesele artistului tău preferat. Deși nu ploaia e cea care mă aduce la Electric Castle, ci mai degrabă atmosfera cu totul și aerul de poveste, gândul că ar putea ploua din nou în timpul concertului pe care de abia îl aștept îmi dă acel sentiment de entuziasm căruia i-am simțit atât de tare lipsa, ca un copil care de abia așteaptă să iasă la joacă. Nimeni nu prea ține cont de puțină ploaie, cu sau fără pelerină, chiar și cu noroiul care stropește în jur la fiecare săritură. În final, totul este despre muzică, oameni și jovialitate.

4. Brandingul

Vorbind în general despre festivaluri sau despre alte evenimente, tendința este de a profita de fiecare oportunitate pentru a înghesui și câțiva sponsori. Nu zic că acesta este un lucru rău, ci mi se pare o idee foarte bună pentru a provoca festivalierii la diferite activități recreative după o noapte întreagă de petrecere. Problema apare de abia atunci când marketingul devine agresiv, iar cum a spus o prietenă, nu mai ai impresia că te plimbi printr-un festival de muzică, ci pare mai degrabă că tocmai ai intrat într-un mall. Însă, această constrângere pe care am simțit-o cu alte ocazii, nu s-a înfățișat la Electric Castle, iar faptul că lucrurile din Bonțida au rămas la fel de sincere cum le știam m-a bucurat enorm. Mi-a plăcut să văd toate standurile sponsorilor adunate sub un cort alb, care să nu atragă deloc atenția, ci poate doar să stârnească mai tare curiozitatea, iar din când în când câteva corturi cu activități cu adevărat atractive. Chiar și cu cărțile pe față și cu un imens supermarket Lidl în cadrul festivalului, am auzit doar vorbe de bine despre toate eforturile făcute, pentru că fiecare campanie pe care am observat-o aici a fost făcută special pentru nevoile unui festivalier, nu doar de dragul publicității.

5. Emoțiile

Conexiunea dintre artiști și public a fost şi este incredibilă, iar de fiecare dată când mă gândesc le serile de la Electric mi se face pielea din nou de găină. Parcă fiecare artist care a urcat pe Main Stage a încercat să facă un show din ce în ce mai impresionant și să întreacă orice așteptări ale publicului. Artiștii au cântat împreună cu noi, au dansat lângă noi și ne-au trimis cei mai lungi fiori pe șira spinării prin cuvintele lor încărcate de emoții.

De la ploaia din timpul concertelor, până la nopțile târzii la Booha Mansion și la răsăriturile la castel, fiecare noapte a adus câteva amintiri frumoase.

Sper ca lucrurile să nu se schimbe, iar Electricul să rămână la fel de frumos! See you next year!

Related Posts

Privacy Preference Center