Backpack traveller

Sunt miliarde de oameni de cunoscut și milioane de locuri de vizitat, iar noi stăm pe acest Pământ doar câțiva ani în comparație cu literatura, arta, arhitectura sau orice altă formă de manifestare a omenirii ce s-a păstrat de-a lungul secolelor. Pentru ce altceva trăim? Sau cum putem face să trăim cât mai intens acești 60-70 sau chiar 80 de ani pe care îi avem la dispoziție? Eu vreau să îi călătoresc pe toți dacă ar fi posibil, iar acesta este doar începutul

Ce-mi rămâne de făcut este să-mi chem oamenii, să-mi iau ghiozdanul în spate și să caut cele mai frumoase locuri. Așa am ajuns să planific 5 zile pline alături de cei mai buni prieteni, cu care de altfel și împărtășesc această pasiune pentru călătorie.

Totul a pornit de la propunerea de a merge în Milano pentru câteva zile. Cu toții am fost de acord imediar, însă din cauza examenelor nu ne-am grăbit să ne luăm biletele din prima. De abia după o săptămână ne-am gândit că am putea vizita și Verona cu această ocazie, care era doar la câteva ore distanță de prima destinație. Deja eram mai mult decât entuziasmați de excursie, însă eu tânjeam să văd și mai multe în aceste câteva zile. Astfel că, într-o seară, m-am trezit căutând bilete de avion, iar din pură întâmplare am găsit traseul Veneția-Berlin-București. Nu-mi puteam imagina ceva mai palpitant decât 4 nopți în 4 orașe diferite. Traseul final? București-Milano-Verona-Veneția-Berlin-București.

Călătorul cu ghiozdanul în spate.

Sunt o persoană căreia nu-i place să stea foarte mult locului. Îmi place să mă plimb și să experimentez cât mai multe lucruri, iar schimburile de experiență în care am participat până acum m-au învățat că poți să faci o mulțime de lucruri chiar și într-un timp scurt. Totuși, acest tip de aventură nu se potrivește oricui. Există fel și fel de tipuri de călători, iar fiecare are propriul stil și apreciează altfel lucrurile. Pentru mine aceasta este vârsta nebuniilor și a planurilor imposibile, iar de vacanțe monotone o să am suficient timp când mai îmbătrânesc. Acum sunt prea agitat și am prea multă energie pentru a sta într-un singur loc prea mult timp.

Ca experiența să fie cât mai reușită, primul compromis cu care am fost cu toții de acord a fost să ne luăm un singur ghiozdan de voiaj fiecare, cu strictul necesar. Eu mi-am luat nu mai mult nici mai puțin decât:

Periunța de dinți, deodorantul, prosopul

Lenjeria intimă

5 tricouri și o cămașă

Blugii și pantalonii scurți

2 baterii externe și multe alte cabluri

Șapca, baticul și borseta

Un portofel cât mai mic

Aparatul foto

Eviedent că m-am întors acasă cu un tricou curat, deci mai puteam sta câteva zile în plus dacă era cazul, iar ce mi-a lipsit a fost shortul de baie pe care data viitoare sigur nu o să-l mai uit. În rest totul a fost suficient pentru cele 4 nopți. Printre lucrurile pe care le-am folosit la comun se numără pasta de dinți, săpunul, cărțile de citit și pastilele de răceală.

În final, bugetul a ajuns la 350€, unde câte 100€ au fost transportul și cazarea, iar celelalte cheltuieli au ajuns la 150€.

Bugetul poate varia în funcție de destinație sau de propriile nevoi. Eu am acceptat provocarea de a nu exagera cu cheltuielile, dar nici nu am putut rezista tentațiilor dulci. Mai contează și ofertele pe care le găsești. Noi ne-am luat biletele de avion aproximativ cu o lună în avans, iar căutarea cazărilor a început cu o săptămână înainte de plecare.

Această aventură a fost perfectă din toate punctele de vedere și am reușit să îmi fac unele dintre cele mai frumoase amintiri. Este o experiență care trebuie încercată, iar eu de abia aștept să îmi planific următoarea călătorie. Cu siguranță apetitul meu pentru aventură este încă crescut, iar în curând voi posta mai multe detalii despre această plecare.

Stay tuned!

 

Follow the story and check the links below!

Milano, Verona, Venice or Berlin

Privacy Preference Center